“Prin intermediul celor 111 fotografii alb-negru din cadrul cărții “The Anatomy of Decay”, Oliver Merce documentează vizual o istorie băgată sub preş, aneantizată împreună cu dramele ei uitate sau ignorate. Imaginile, realizate pe parcursul a doi ani, pichetează discret şi inflexibil memoria colectivă a cartierelor “Crivina” și “Orașul Nou”, ambele aparținând Aninei. Un timp al trăirii devine sub ochii noştri un timp al mărturisirii.
Deşi fotografia sa este una documentară solidă, frontală, bazată pe obiectivitate şi acurateţea observaţiei, ca modalitate de expresie Oliver Merce este mai degrabă un liric. Percepţia sa asupra lucrurilor nu deformează însă realitatea; doar o încarcă din când în când emoţional. Povestea nu e alcătuită din imagini disparate care pot fi citite oricum şi în orice ordine. Fotografiile sale au calitatea că vin şi pleacă înspre şi dinspre privitor. Sunt în acelaşi timp particulă (pixeli, peliculă, hîrtie), dar şi undă (emoţie, mesaj).”- Florin Șipoș
Multe
mulțumiri librăriei Cărturești pentru găzduire, tuturor celor care au
fost prezenți la eveniment și în mod deosebit celor care au
achiziționat cartea.
Expozitia ramane pe simeze pana in 10 februarie. Cartea poate fi comandata la olivermerce@gmail.com.
Expozitia ramane pe simeze pana in 10 februarie. Cartea poate fi comandata la olivermerce@gmail.com.